Preaiubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Este frumos să pot fi aici cu voi! Este frumos! Încă de la început, programând vizita în Brazilia, dorinţa mea era să pot vizita toate cartierele din această naţiune. Aş fi voit să bat la fiecare uşă, să spun „bună ziua”, să cer un pahar de apă rece, să iau un „cafezinho” – nu un pahar de ţuică! – să vorbesc ca unor prieteni de casă, să ascult inima fiecăruia, a părinţilor, a copiilor, a bunicilor… Însă Brazilia este aşa de mare! Şi nu este posibil să bat la toate uşile! Aşadar am ales să vin aici, să vizitez comunitatea voastră; această comunitate care reprezintă astăzi toate cartierele din Brazilia. Ce frumos este să fim primiţi cu iubire, cu generozitate, cu bucurie! E suficient să vedem cum aţi împodobit străzile comunităţii; şi acesta este un semn de afect, se naşte din inima voastră, din inima brazilienilor, care este în sărbătoare! Multe mulţumiri fiecăruia dintre voi pentru frumoasa primire! Le mulţumesc soţilor Rangler şi Joana pentru cuvintele călduroase.
1. Încă din primul moment în care am atins pământul brazilian şi aici în mijlocul vostru mă simt primit. Şi este important a şti să primim; este şi mai frumos decât orice înfrumuseţare sau împodobire. Spun asta pentru că atunci când suntem generoşi în primirea unei persoane şi împărtăşim ceva cu ea – un pic de mâncare, un loc în casa noastră, timpul nostru – nu numai că nu rămânem mai săraci, ci ne îmbogăţim. Ştiu bine că atunci când cineva care are nevoie să mănânce bate la uşa voastră, voi găsiţi mereu un mod de a împărţi mâncarea; aşa cum spune proverbul, mereu se poate „adăuga mai multă apă la fasole”! Se poate adăuga mai multă apă la fasole?… Mereu?… Şi voi faceţi asta cu iubire, arătând că adevărata bogăţie nu se află în lucruri, ci în inimă!
Şi poporul brazilian, îndeosebi persoanele cele mai simple, poate să ofere lumii o preţioasă lecţie de solidaritate, un cuvânt – acest cuvânt solidaritate – adesea uitat sau redus la tăcere, pentru că este incomod. Aproape că pare un cuvânt urât… solidaritate. Aş vrea să fac apel la cel care are mai multe resurse, la autorităţile publice şi la toţi oamenii de bunăvoinţă angajaţi pentru dreptatea socială: nu încetaţi să lucraţi pentru o lume mai dreaptă şi mai solidară! Nimeni nu poate rămâne insensibil la inegalităţile care încă există în lume! Fiecare, după propriile posibilităţi şi responsabilităţi, să ştie să ofere contribuţia sa pentru a pune capăt atâtor nedreptăţi sociale. Nu cultura egoismului, a individualismului, care adesea reglementează societatea noastră, este aceea care construieşte şi duce la o lume mai locuibilă; nu este aceasta, ci cultura solidarităţii; cultura solidarităţii înseamnă a nu vedea în celălalt un concurent sau un număr, ci un frate. Şi noi toţi suntem fraţi!
Doresc să încurajez eforturile pe care societatea braziliană le face pentru a integra toate părţile corpului său, chiar şi pe cele mai suferinde şi nevoiaşe, prin lupta împotriva foametei şi a mizeriei. Nici un efort de „împăciuire” nu va fi durabil, nu vor exista armonie şi fericire pentru o societate care ignoră, care pune la margini şi care abandonează în periferie o parte din ea însăşi. O astfel de societate pur şi simplu se sărăceşte pe ea însăşi, ba chiar pierde ceva esenţial pentru ea însăşi. Să nu lăsăm, să nu lăsăm să intre în inima noastră cultura rebutului! Să nu lăsăm să intre în inima noastră cultura rebutului, pentru că noi suntem fraţi. Nimeni nu este de „aruncat ca rebut”. Să ne amintim mereu: numai când suntem capabili să împărtăşim ne îmbogăţim cu adevărat; tot ceea ce se împărtăşeşte se înmulţeşte! Să ne gândim la înmulţirea pâinilor de către Isus! Măsura măreţiei unei societăţi este dată de modul în care ea îl tratează pe cel care este mai nevoiaş, pe cel care nu are altceva decât sărăcia sa!
2. Aş vrea să vă spun şi că Biserica, „avocată a dreptăţii şi apărătoare a săracilor împotriva inegalităţilor sociale şi economice intolerabile care strigă către cer” (Documentul de la Aparecida, 395), doreşte să ofere colaborarea sa la orice iniţiativă care să poată însemna o adevărată dezvoltare a fiecărui om şi a omului întreg. Dragi prieteni, desigur este necesar a da pâine celui căruia îi este foame; este un act de dreptate. Dar există şi o foame mai profundă, foamea de o fericire pe care numai Dumnezeu o poate sătura. Foamea de demnitate. Nu există nici adevărată promovare a binelui comun, nici adevărată dezvoltare a omului atunci când se ignoră pilaştri fundamentali care susţin o naţiune, bunurile sale imateriale: viaţa, care este dar al lui Dumnezeu, valoare care trebuie tutelată şi promovată mereu; familia, fundament al convieţuirii şi remediu împotriva destrămării sociale; educaţia integrală, care nu se reduce la o simplă transmitere de informaţii cu scopul de a produce profit;sănătatea, care trebuie să caute binele integral al persoanei, chiar şi al dimensiunii spirituale, esenţială pentru echilibrul uman şi pentru o convieţuire sănătoase; siguranţa, având convingerea că violenţa poate fi învinsă numai pornind de la schimbarea inimii umane.
3. Un ultim lucru aş vrea să spun, un ultim lucru. Aici, ca în toată Brazilia, sunt atâţia tineri. Ehei, tinerilor! Voi, dragi tineri, aveţi o sensibilitate deosebită împotriva nedreptăţilor, dar adesea sunteţi dezamăgiţi de fapte care vorbesc despre corupţie, de persoane care, în loc să caute binele comun, caută propriul interes. Şi vouă şi tuturor repet: nu vă descurajaţi niciodată, nu pierdeţi încrederea, nu lăsaţi ca să se stingă speranţa. Realitatea se poate schimb, omul se poate schimba. Căutaţi voi cei dintâi să duceţi binele, să nu vă obişnuiţi cu răul, ci să-l învingeţi cu binele. Biserica vă însoţeşte, aducându-vă binele preţios al credinţei, al lui Isus Cristos, care a „venit pentru ca să aibă viaţa şi să o aibă din belşug” (In 10,10).
Astăzi vouă tuturor, îndeosebi locuitorilor din această comunitate din Varginha vă spun: nu sunteţi singuri, Biserica este cu voi, Papa este cu voi. Port pe fiecare dintre voi în inima mea şi îmi însuşesc intenţiile pe care le aveţi înlăuntrul vostru: mulţumirile pentru bucurii, cererile de ajutor în dificultăţi, dorinţa de consolare în momentele de durere şi de suferinţă. Încredinţez totul mijlocirii Stăpânei Noastre de la Aparecida, Mama tuturor săracilor din Brazilia, şi cu mare afect vă împart binecuvântarea mea. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Sursa:www.ercis.ro