Mesajul Preasfinţitului Virgil Bercea cu ocazia pelerinajului crucii şi icoanei Zilelor Mondiale ale Tineretului în România

PS_Virgil_BerceaPreasfinţitul Virgil Bercea, responsabil cu pastoraţia tineretului în cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România, a adresat un mesaj cu ocazia pelerinajului crucii şi icoanei Zilelor Mondiale ale Tineretului în România. Redăm mai jos scrisoarea Preasfinţiei Sale.

 

Preafericirea Voastră,
Înalt Preasfinţiile Voastre,
Preasfinţiile Voastre,
Părinţilor,
Dragii mei călugări, călugăriţe, credincioşi, tineri

Pentru prima dată „Crucea şi Icoana Zilelor Mondiale ale Tineretului” vor fi în pelerinaj în toate diecezele şi eparhiile din România. În drum spre Ziua Mondială a Tineretului de la Cracovia, ce va avea loc în anul 2016, aceste simboluri vor străbate meleagurile noastre în perioada 15 octombrie – 1 noiembrie 2014. Este un dar minunat pentru întreg poporul român, în special pentru tineri!

„Crucea şi Icoana Zilelor Mondiale ale Tineretului” au fost încredinţate tinerilor din lumea întreagă de către Sfântul Ioan Paul al II-lea, papă al tinerilor, cel care a instituit „Zilele Mondiale ale Tineretului”. Din anul 1994 această „Cruce” a străbătut toate continentele poposind în cele mai diferite locuri pentru a duce mesajul plin de speranţă al jertfei lui Cristos pentru mântuirea omului. Din anul 2003 „Crucea” este însoţită de „Icoana Fecioarei Maria Salus Populi Romani” ca semn al grijii pe care Maica Domnului o poartă generaţiilor tinere.

Îi mulţumim Domnul pentru acest mare dar ce ni-l face prin prezenţa acestor simboluri încărcate de preţuirea, veneraţia şi rugăciunea a milioane de persoane din lumea întreagă. Pelerinajul „Crucii” şi al „Icoanei” prin România este o ocazie potrivită de rugăciune pentru tinerii noştri şi din lumea întreagă atât de încercaţi de frământările timpurilor pe care le trăim. În trecerea prin comunităţile noastre „Crucea” şi „Icoana” îi invită pe tineri să participe la „Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic” ce va avea loc la Cluj-Napoca în anul 2015. Totodată, este un prilej potrivit de rugăciune pentru ţara noastră şi pentru poporul român, asupra căruia să invocăm binecuvântarea lui Dumnezeu şi mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria.

Tuturor tinerilor, şi nu numai, adresez invitaţia de a se apropia de „Cruce” şi de „Icoană” acolo unde ele vor poposi după programul pregătit de fiecare oficiu pentru pastoraţia tineretului din diecezele şi eparhiile noastre. Prezenţa „Crucii lui Cristos” să ne unească în rugăciune şi în mărturia creştină pentru ca, aşa cum ne îndeamnă Papa Francisc, „să manifestăm bucuria evangheliei care transformă lumea”.

Haruri şi binecuvântări de la Domnul,

+ Virgil Bercea
Episcop

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *