Întâlnirea internaţională despre Zilele Mondiale ale Tineretului

 “Dragi tineri, este imprimată în memoria mea întâlnirea extraordinară pe care am trăit-o la Rio de Janeiro, la a XXVIII-a Zi Mondială a Tineretului: o mare sărbătoare a credinţei şi a fraternităţii! (…) Următoarea etapă a pelerinajului intercontinental al tinerilor va fi la Cracovia, în 2016. Pentru a ritma drumul nostru, în următorii trei ani aş vrea să reflectez împreună cu voi asupra fericirilor evanghelice, pe care le citim în Evanghelia sfântului Matei (5,1-12). Anul acesta vom începe meditând asupra celei dintâi: “Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor” (Mt 5,3); pentru anul 2015 propun “Fericiţi cei curaţi la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5,8); şi în sfârşit, în 2016, tema va fi “Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire” (Mt 5,7).”  Cu aceste rânduri din introducerea Mesajului pentru a XXIX-a Zi Mondială a Tineretului, Papa Francisc indică drumul spiritual propus tinerilor din întreaga lume pentru anii dintre ZMT Rio 2013 şi ZMT Cracovia 2016. Este un drum în căutarea „curajului Fericirii” care are în centru Fericirile evanghelice.

Peste 300 de responsabili din 92 de ţări şi 45 de comunităţi, asociaţii şi mişcări ale tinerilor catolici au răspuns pozitiv invitaţiei  Consiliului Pontifical pentru Laici de a se reuni a pentru a reflecta împreună asupra Zilelor Mondiale ale Tineretului. La evenimentul care avut loc în perioada 10-14 aprilie 2014, la Sassone di Ciampino – Roma, Italia, au participat şi comitele locale responsabile de ZMT Rio 2013 şi ZMT Cracovia 2016. România a fost reprezentată de Pr. Felix Roca (Dieceza de Iaşi) şi Codruţa Fernea (Eparhia de Cluj-Gherla) cei care au coordonat la nivel naţional participarea tinerilor români la ZMT Madrid 2011 şi ZMT Rio 2013.

Cardinalul Stanislaw Rylko, preşedintele Consiliului Pontifical pentru laici în deschiderea evenimentului s-a adresat celor prezenţi astfel: „Pastoraţia tineretului e foarte exigentă şi cere o permanentă căutare a unor noi modalităţi de ai întâlni pe tineri, unor noi limbaje de comunicare. În mod deosebit, cere din partea tuturor responsabililor cu pastoraţia tineretului o „convertire misionară” care generează entuziasm, generozitate şi bucurie în inimă”.  Ziua a fost dedicată evaluară Zilei Mondiale a Tineretului de la Rio de Janeiro. Împreună cu comitetul brazilian s-a analizat roadele pastorale şi spirituale dar şi aspectele organizatorice şi logistice. Cardinalul Orani Joao Tempesta, arhiepiscopul de Rio a sintetizat experienţa ZMT astfel: „ L-am văzut pe Dumnezeu în acţiune! E plăcut să ne uităm înapoi şi să vedem că toată munca noastră, toată oboseala acelor zile a fost foarte puţin în comparaţie cu acţiunea lui Dumnezeu. Miracolul ZMT trebuie să se repete în fiecare zi, în fiecare parohie”.  În după masa zilei, delegaţi internaţionali au putut urmări în premieră filmul „Bota Fe”, primul „social movie” al unui ZMT, filmat în totalitate te tineri care au participat la ZMT Rio. Filmul a fost realizat de echipa Aleteia.org şi este disponibil online. De asemenea, Fundaţia Ioan Paul al II-lea pentru tineret a realizat o sinteză a ZMT Rio în imagini şi gânduri în cadrul Revistei ZMT care este disponibilă şi online pe www.laici.va. Ziua s-a încheiat cu Sfânta liturghie de mulţumire pentru ZMT Rio 2013 prezidată de arhiepiscopul cardinal de Rio de Janeiro.

A doua zi a întâlnirii a fost dedicată pregătiri Zilei Mondiale a Tineretului de la Cracovia din 2016. Cardinalul Stanislaw Dziwisz, arhiepiscopul de Cracovia a vorbit despre semnificaţia Zilei Mondiale a Tineretului pentru arhidieceza sa care va găzdui evenimentul din 2016. S-a prezentat apoi pastoraţia tineretului în Polonia precum şi comitetul care va organizat ZMT 2016. S-au discutat despre aspectele organizatorice şi logistice, precum şi despre dinamica evenimentului, proiecte pentru tineri şi idei pentru a susţine participarea a cât mai multor tineri din Europa de Est la acest eveniment.

Ziua de sâmbătă, 12 aprilie a fost dedicată discuţiilor despre integrarea Zilelor Mondiale ale Tineretului în pastoraţia ordinară. Episcopul Josef Clemens, secretarul Consiliului Pontifical pentru Laici a vorbit despre „Biserica şi tinerii: de la Ioan Paul al II-lea la Papa Francisc”. Urmărind cele trei pontificate, Mons. Clemens a subliniat faptul că Ioan Paul al II-lea considera tinerii speranţa Bisericii, Benedict al XVI-lea a pus accentul pe provocările educaţiei şi a cunoaşterii şi aprofundării credinţei ( la ZMT Madrid a dăruit tuturor tinerilor catehismul pentru tineri) iar Papa Francisc transmite tinerilor un mare entuziasm misionar „Mergeţi, fără teamă, pentru a sluji!”  A urmat apoi o masă rotundă cu tema „Biserică, unde eşti?” care i-a avut ca invitaţi pe Pr. Daniel Ange, fondatorul Şcolii de rugăciune şi evanghelizare, Chiara Amirante, fondatoarea comunităţii „Noi orizonturi” şi pe Bernhard Meuser, promotorul şi coautorul catehismului pentru tineri YouCat. Au participat la masa rotundo şi delegaţi reprezentând pastoraţia tineretului pe diverse continente.

În concluziile întâlnirii Cardinalul Stanislaw Rylko, preşedintele Consiliului Pontifical pentru laici a subliniat faptul ca Papa Francisc are multe de spus în ceea ce priveşte pastoraţia tineretului şi a cerut responsabililor prezenţi să aprofundeze Evangelii Gaudium care este o busolă în acest sens. De asemenea, Cardinalul Rylko a indicat trei cuvinte care sintetizează munca desfăşurată în cele trei zile şi anume: „Mărturisitori ai Bucuriei. Pasiune. Nelinişte” şi a îndemnat responsabilii prezenţi să conserve în ei capacitatea de a risca împreună cu tineri, de a îndrăzni să fixeze idealuri înalte, ca şi Evanghelia.

Întâlnirea s-a încheiat cu participarea la Liturghia celebrată de Papa Francisc în Piaţa Sfântul Petru în Duminica Floriilor, în cea de-a XXIX-a Zi Mondială a Tineretului. La sfârşitul celebrării Papa Francisc a salutat delegaţi internaţionali prezenţi şi a amintit că „începe drumul de pregătire al următoarei adunări mondiale, care se va desfăşura în iulie 2016 la Cracovia şi care va avea ca temă „Fericiţi cei milostivi, pentru că vor afla milă” (Mt 5,7) La 27 aprilie 2014 vom avea cu toţii bucuria de a celebra canonizarea acestui papă, împreună cu Ioan al XXIII-lea. Ioan Paul al II-lea, care a fost iniţiatorul Zilelor Mondiale ale Tineretului va deveni marele lor patron; în comuniunea sfinţilor va continua să fie pentru tinerii din lume un părinte şi un prieten. Să-i cerem Domnului ca Crucea, împreună cu icoana Mariei Salus Populi Romani, să fie semn de speranţă pentru toţi revelând lumii iubirea invincibilă a lui Cristos.” Tinerii brazilieni au încredinţat tinerilor polonezi Crucea Zilelor Mondiale ale Tineretului. Încredinţarea crucii tinerilor a fost făcută în urmă cu treizeci de ani de fericitul Ioan Paul al II-lea: el le-a cerut s-o ducă în toată lumea ca semn al iubirii lui Cristos faţă de omenire.

 Codruța Fernea

zmt 04

zmt 03

zmt 02

zmt 01

 

zmt 05 zmt 06

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *