Programul

program

EVENIMENTELE PRINCIPALE

Programul Zilei Mondiale a Tineretului include câteva zile de evenimente principale cu Sfântul Părinte precum și evenimente spirituale și culturale ca sfintele liturghii, catehezele, concerte, manifestări și întâlniri cu comunitățile de renume și mișcări religioase din întreaga lume.
Evenimentele principale sunt cele mai importante adunări de la ZMT, când toți tinerii pelerini trăiesc împreună o mare celebrare de credință. În Cracovia ele se vor desfășura în maniera următoare:

Liturghia de deschidere (Marți, 26 iulie)
Ziua Mondială a Tineretului începe cu Sfânta Liturghie de deschidere, celebrată de episcopul locului. Aceasta subliniază caracterul internațional al întâlnirii și prezintă țara gazdă, care este țara ce primește tineri din întreaga lume. De asemenea, poate încuraja pe cei care sunt indeciși să ia în cele din urmă o hotărâre și să se alăture Zilei Mondiale a Tineretului. În Cracovia, liturghia de deschidere a ZMT va avea loc marți după-amiază – 26 iulie 2016.

Primirea Papei (Joi, 28 iulie)
Un moment important este prima întâlnire cu Sfântul Părinte – Ceremonia de primire – care aduce o bucurie deosebită datorită prezenței succesorului lui Cristos și posibilitatea de a ne ruga împreună cu el. În timpul celebrării, ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu și primul discurs al Sfântului Părinte. Ceremonia are un caracter internațional. La ZMT Cracovia, îl vom vedea pe Papa Francisc pentru prima dată joi, 28 iulie. De asemenea, ceremonia de primire încurajează mereu tineri din țara gazdă să se alăture participanților.

Calea Crucii (Vineri, 29 iulie)
Vineri celebrăm Calea Crucii, care arată caracterul penitențial al ZMT. Crucea ZMT este purtată într-o procesiune în timpul acestei ceremonii iar tinerii urmează un traseu stabilit prin oraș, dând mărturie despre credința lor. Uneori Calea Crucii are loc simultan în câteva părți importante ale orașului. Tinerii din întreaga lume se vor întâlni cu Cristos cel Răstignit în Cracovia și vor participa la această celebrare pe 29 iulie 2016.

Veghea cu Sfântul Părinte (Sâmbătă, 30 iulie)
Cea mai deosebită parte a evenimentelor centrale este Veghea cu Sfântul Părinte. Este un timp unic de rugăciune și întâlnire cu Cristos și creează o atmosferă de concentrare absolută dar și o bucurie profundă. Toate acestea subliniază caracterul unui eveniment cu și pentru tineri al ZMT. Participanții la reuniunea de la Cracovia se vor ruga împreună cu Sfântul Părinte în fața Preasfântului Sacrament sâmbătă, 30 iulie 2016.

Liturghia de încheiere (Duminică, 31 iulie)
Data de 31 iulie 2016 va fi ziua ultimului evenimentul central, Sfânta Liturghie de încheiere, care va fi celebrată de către Sfântul Părinte. Este un final solemn al ZMT – un punct esențial pentru toate întâlnirile. În timpul acestei celebrări euharistice, Papa trimite tinerii în lumea întreagă. La sfârșit, în timpul rugăciunii Angelus, Sfântul Părinte anunță de obicei data următoarei întâlniri cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului.

ALTE EVENIMENTE

Cateheza (miercuri, joi, vineri)
Cateheza este ținută în limbi diferite de episcopi din întreaga lume care introduc pelerinii într-o învățătură despre fericire, „Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire” (Matei 5,7), tema aleasă de Sfântul Părinte pentru cea de-a XXXI Zi Mondială a Tineretului de la Cracovia. Sesiunile de cateheză vor avea loc în întregul oraș, în biserici și alte locuri alese pentru a se asigura că toți tinerii pot participa.
În timpul catehezei, preoții pregătesc tinerii să înțeleagă semnificația sacramentului reconcilierii, pe care ei îl pot primi în fiecare dimineață. Toate sesiunile de cateheză includ celebrări euharistice.

Festivalul Tinerilor (marți, miercuri, joi, vineri)
Un program religios, artistic și cultural are loc în după-amiezile și serile din timpul celor trei zile de cateheză, cu excepția perioadelor când au loc principalele evenimente. Festivalul Tinerilor este compus din inițiative deschise și libere cu caracter artistic, religios și spiritual. Acest aspect al ZMT oferă pelerinilor posibilitatea de a participa la concerte, expoziții, workshop-uri, evenimente sportive, teatru și multe altele. Festivalul Tinerilor este pregătit pentru pelerini, de către pelerini. Orice persoană are posibilitatea de a participa nu numai ca spectator ci, de asemenea, ca artist sau organizator.
Diferitele comunități, congregații și mișcări religioase au grijă de aspectul spiritual al Festivalului Tinerilor în timpul Zilei Mondiale a Tineretului. În 2016, bisericile din Cracovia și incintele, piețe și grădini, terenuri, săli de sport, stadioane și instituțiile culturale vor deveni locuri de rugăciune și întâlniri de evanghelizare pentru grupuri din Polonia și din întreaga lume.

Centrul Vocațional (marți, miercuri, joi, vineri)
Centrul Vocațional este un loc unde congregații religioase, școli catolice și universități, edituri religioase, organizații misionare, mișcările naționale și internaționale, precum și comunitățile pot prezenta activitatea lor.
Scopul Centrului Vocațional este de a arăta tinerilor pelerini diferite căi de realizare a vocației lor în Biserică și pentru a-i încuraja să caute răspunsuri la întrebarea: ce așteaptă Dumnezeu de la ei în viața lor. Centrul Vocațional oferă pelerinilor, de asemenea, oportunitatea de a se familiariza cu bogăția spirituală a Bisericii.

Întâlnirea voluntarilor cu Papa (duminică)
La sfârșitul fiecărei Zile Mondiale a Tineretului, chiar înainte de a părăsi țara gazdă, Sfântul Părinte se întâlnește cu cei fără de care organizarea ZMT nu ar fi posibilă. Duminică după-amiază, Papa Francisc va mulțumi miilor de voluntari din întreaga lume pentru angajamentul și slujirea lor, cu prezența și apropierea sa, oferind consolare pentru eforturile lor extraordinare.

(Traducere: Raluca Cocuţ)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *