Interviu cu Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu
Pornite de la o iniţiativă a Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea, din 1985, cum apreciaţi evoluţia Zilelor Mondiale ale Tineretului în aceste aproape trei decenii?
Cu adevărat se cuvine ca, de fiecare dată când pomenim evenimentul catolic al Zilelor Mondiale ale Tineretului (ZMT), să ne amintim cu reverenţă de fondatorul şi iniţiatorul acestei frumoase şi ziditoare tradiţii a Bisericii Catolice: Fericitul Ioan Paul al II-lea.
Pe de altă parte, nu ştiu în ce sens am putea vorbi despre o evoluţie a ZMT în aceste trei decenii în care s-au succedat la tronul pontifical trei Papi: Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea şi Francisc. Mai degrabă, consider că fiecare astfel de eveniment a avut individualitatea şi caracteristicile lui. Mai importantă este menţinerea scopului acestor istorice evenimente mondiale: promovarea culturii întâlniri, a comuniunii şi a împreună-rugăciunii, pentru a fi, aşa cum recomanda Sfântul Părinte Francisc, „ziditorii unei Biserici mai frumoase şi ai unei lumi mai bune”.
Ce impresie v-a făcut popasul în Brazilia, ţara cu cei mai mulţi catolici din lume?
A trece pe un alt continent şi, mai cu seamă, într-o altă emisferă este deja un fapt fascinant. O altă cultură, alte tradiţii şi o altă lume, Brazilia este, de fapt, un „conglomerat” de rase umane aşezate într-un teritoriu de peste 8.000.000 kmp (Europa întreagă are 10.000.000 kmp), având o populaţie de aproape 200.000.000 de locuitori, de la băştinaşii din Matto-Grasso, la marii bogătaşi cu imensele lor averi, la săracii din favelas sau la simpli oameni care îşi duc traiul din osteneala muncii lor. Trebuie să precizez că nu am vizitat decât un singur oraş, Rio de Janeiro, şi aş risca să fiu subiectiv în aprecierea unei ţări doar după un mare oraş de la ţărmul Atlanticului. Brazilia este, însă, recunoscută ca o ţară a contrastelor, atât la nivel uman cât şi arhitectural, dar, cu toate acestea, brazilienii sunt un popor primitor, paşnic (deşi rata criminalităţii e mare), iubitor de muzică, iubitor de frumos şi, nu în ultimul rând, de sport (nu întâmplător, cel mai mare stadion din lume, „Maracana”, e în Brazilia, la Rio de Janeiro).
Dacă pentru iniţiatorul ZMT, Ioan Paul al II-lea, tinerii nu erau doar viitorul Bisericii, ci întruparea energiei şi entuziasmului ei, cum apreciaţi modul în care actualul Suveran Pontif se raportează la aşteptările şi problemele tinerilor din zilele noastre?
Din ceea ce am putut asculta în frumoasele zile de la Rio, Sfântul Părinte pune mare accent pe formarea şi educarea tineretului; chiar mai mult, el consideră că tinerii trebuie să-şi aducă nemijlocit contribuţia la viaţa Bisericii şi a societăţii, intrând în slujba Bisericii, iubind-o şi lucrând pentru ea, astfel încât în Biserică să se reflecte tot mai mult faţa lui Hristos. De asemenea, Suveranul Pontif vorbeşte despre o chemare individuală adresată fiecărui tânăr în parte şi-i invită pe tineri să fie discipoli misionari şi să devină „câmp al credinţei”, adică un teren roditor pentru Cuvântul lui Dumnezeu: ei să fie cei care să lase sămânţa Cuvântului să încolţească şi să crească; în rest, Dumnezeu este Cel care face totul. De asemenea, i-a invitat pe tineri să ţintească în sus, la decizii definitive care dau un sens deplin vieţii, să nu se mulţumească a fi doar creştini de faţadă, ci să fie creştini autentici; să nu se lase cuprinşi de modă sau de convenienţele momentului sau să încerce să trăiască iluzia unei libertăţi fără sens în această lume, ci să fie cu adevărat promotori ai schimbării lumii – şi, într-adevăr, Papa îi numeşte „constructori ai Bisericii şi protagonişti ai istoriei”. De aceea, tinerilor le adresează îndemnul de „a nu rămâne la coada istoriei”, ci, dimpotrivă, să alerge înainte, să construiască o lume mai bună, o lume de dreptate, iubire, pace, fraternitate, solidaritate, „să joace mereu la înaintare”. Profitând de faptul că Rio de Janeiro este şi o capitală a fotbalului, a folosit şi acest termen sportiv: „să joace mereu la înaintare”. Sfântul Părinte consideră că tinerii sunt această „înaintare” a „echipei” creştinilor. De asemenea, îi invită să nu se limiteze doar la a se lamenta despre lumea în care trăiesc, ci să fie protagoniştii schimbării lumii: „Voi sunteţi cei care au viitorul, prin voi intră viitorul în lume, vouă vă cer să fiţi protagoniştii acestei schimbări”.
Papa Francisc are convingerea deplină că aceşti tineri pot să fie protagoniştii unei reînnoiri a lumii. Desigur, în primul rând oferind ei înşişi un răspuns creştin neliniştilor sociale şi politice care apar în diferitele părţi ale lumii: „Vă cer să fiţi constructori ai viitorului, să porniţi la lucru pentru o lume mai bună, nu priviţi viaţa de la balcon”, le spune Sfântul Părinte, „ci intraţi în ea”. Nici Isus nu a rămas „la balcon”, ci a intrat în viaţă. Rămâne, desigur, întrebarea pe care oricare dintre voi, dintre tineri, şi-o poate pune: „De unde să începem?”. Şi aici, Suveranul Pontif a oferit modelul Maicii Tereza – Fericita Tereza de Calcutta, care, întrebată fiind despre schimbarea Bisericii şi de unde ar trebui începută aceasta, a răspuns foarte simplu: „De la tine şi de la mine”. Deci, dacă tinerii se întreabă astăzi, spune Sfântul Părinte: „De unde să începem?”, fiecare, în tăcere, să-şi pună întrebarea: „Dacă trebuie să încep de la mine, de unde să încep?”. Consider că este întrebarea de pornire prin care tinerii de astăzi pot cu adevărat schimba lumea, schimbându-se mai întâi pe ei şi devenind acest câmp roditor al credinţei, după modelul Sfintei Fecioare Maria, cea care a primit sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu în trupul ei şi a rodit mai mult decât însutit, a rodit mântuirea sufletelor noastre.
Cum aţi sintetiza îndemnul transmis de către Papa Francisc tinerilor catolici adunaţi la Rio?
Îndemnul Papei Francisc îl putem sintetiza din cele trei mesaje adresate tinerilor: cel din momentul deschiderii acestui mare eveniment, cel de la veghea de rugăciune de la Copacabana şi cel de la Liturghia „de trimitere în misiune”, cum s-a numit Liturghia de încheiere a ZMT 2013.
În primele discursuri, dincolo de cuvintele de bun-venit, Papa i-a chemat pe tineri să trăiască împreună momente de fraternitate, momente în care să depăşească graniţele legate de rasă, de naţionalitate şi să-şi ridice chipul cu încredere spre Hristos şi spre Preasfânta Fecioară Maria. De asemenea, să-şi aducă aminte că ei sunt o forţă a Bisericii şi, cu ajutorul lor, într-adevăr, lumea, Biserica, societatea se pot schimba.
În al doilea rând, i-a chemat ca, împreună, să formeze „o echipă” – acel „câmp al credinţei” –, un loc de antrenament în care Isus ne cere să fim discipolii Săi, să jucăm „în echipa Sa”, pentru că „Isus ne oferă ceva mult mai mare decât Cupa Mondială – ne oferă posibilitatea unei vieţi rodnice şi fericite şi, de asemenea, a unui viitor cu El, fără de sfârşit”.
În al treilea rând, Sfântul Părinte i-a invitat pe tineri să fie un „câmp ca operă de construcţie”, să fie ziditorii Bisericii de astăzi prin trăirea lor creştină, aducându-şi aminte că nu sunt singuri pe drumul lor, ci fac parte dintr-o familie, fac parte din Biserică. De aceea, i-a îndemnat să se transforme în constructori ai Bisericii şi protagonişti ai istoriei, să nu rămână în afara, la coada istoriei, ci să fie la înaintare, în primele rânduri, lucrând pentru o lume mai bună – desigur, începând de la propria persoană.
În cadrul Liturghiei de încheiere, Papa a folosit trei elemente-cheie: „Mergeţi, fără frică, pentru a sluji!”.
„Mergeţi” – fiecare dintre noi, prin botez, este un apostol, un trimis care trebuie să împărtăşească experienţa credinţei, să mărturisească credinţa şi să vestească Evanghelia în lume. Evanghelia este pentru toţi, nu doar pentru unii.
„Fără frică” – cu siguranţă, s-ar pune întrebarea: „Cum să meargă tinerii, cum să facă tinerii apostolat, evanghelizare, misionarism, pentru că tinerii nu au nicio pregătire specială? Cum pot să merg eu, ca tânăr, să vestesc Evanghelia?”. Sfântul Părinte răspunde: „Dragă prietene, frica ta nu este diferită de aceea a lui Ieremia (s-a citit lectura lui Ieremia). Tocmai am ascultat în lectură cuvântul care spune: «Doamne, Dumnezeule, nu ştiu să vorbesc, pentru că sunt încă tânăr!». Dar Dumnezeu îi răspunde: «Nu-ţi fie frică, pentru că Eu sunt cu tine şi te ocrotesc». El este cu noi: de aceea, nu-ţi fie frică! El este Cel care ne precede, este Cel care ne conduce. În clipa în care îi trimite pe discipolii Săi, Isus le spune: «Eu sunt cu voi în toate zilele» (Mt 28, 20). Acest lucru este la fel de valabil şi pentru tinerii de astăzi”.
„Pentru a sluji” – pornind de la cuvintele Psalmului: „Cântaţi Domnului un cântec nou” (Ps 95,1), Suveranul Pontif spune: „Nu sunt, de fapt, simple cuvinte, nu este o melodie, ci este cântecul vieţii noastre. Trebuie să lăsăm ca viaţa noastră să se identifice cu aceea a lui Isus: să avem sentimentele, gândurile, dorinţa acţiunilor Sale”. Mai mult, viaţa lui Isus este o „viaţă pentru alţii”, o „viaţă de slujire”. De aceea, trebuie să avem puterea de a deveni slujitorii tuturor, ştiind că a evangheliza înseamnă, în primul rând, a mărturisi personal iubirea lui Dumnezeu.
Care credeţi că sunt imperativele pentru pastoraţia tinerilor în Biserica Greco-Catolică şi, în mod particular, în Eparhia noastră?
La marele eveniment al Bisericii Catolice din întreaga lume, de la Rio de Janeiro, au participat 30 de tineri din România, greco-catolici şi romano-catolici. Delegaţia cea mai numeroasă (11 tineri, 2 preoţi şi un episcop) a fost a Eparhiei noastre. Doresc să mulţumesc ASTRU Cluj şi, în particular, conducerii acestei asociaţii pentru strădania de a promova această întâlnire şi de a-i pregăti pe participanţii la aceste zile de neuitat de la Rio.
Gândindu-ne la tinerii noştri, în primul rând aş dori să-mi exprim bucuria pentru evoluţia extrem de pozitivă din ultimii ani a Asociaţiei Tineretului Român Unit din Eparhia noastră – ASTRU Cluj, care dezvoltă o pastoraţie a tinerilor, alături de preoţi, cu multă competenţă şi cu mult profesionalism.
Consider că, în continuare, tinerii trebuie aduşi în rândul întâi al bisericilor şi să înţelegem că ei au locul lor în Biserică, pe care trebuie să le permitem să şi-l ocupe. De aceea, în mod particular în timpul vacanţelor, preoţii trebuie să fie la dispoziţia tinerilor cu activităţi recreative, sportive şi cu acţiuni catehetice, pentru a-i scoate din medii nepotrivite sau pentru a-i îndrepta spre spaţiul real al credinţei, spre trăirea credinţei, detaşându-se astfel de propriile egoisme sau de spaţiul virtual atât de tentant în epoca digitală pe care o trăim. Desigur, este nevoie şi pe mai departe de ajutorul părinţilor, de colaborarea tinerilor şi, totodată, să putem dezvolta baza materială necesară pastoraţiei tinerilor în cât mai multe parohii din Cluj-Napoca, din întreaga Eparhie de Cluj-Gherla şi din celelalte eparhii.
Tinereţea adevărată, aşa cum sublinia şi Sfântul Părinte, este tinereţea sufletului, o tinereţe spirituală care nu depinde de o vârstă biologică. De aceea, dorinţa mea ar fi ca toţi credincioşii noştri să poată rămâne tineri şi să fie pietre vii ale Bisericii, aşa cum Sfântul Apostol Petru ne spune în Prima sa Epistolă, invitându-ne să ne reamintim că „suntem pietre vii şi trebuie să ne zidim drept casă spirituală o preoţie sfântă, ca să aducem jertfe spirituale bineplăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos” (1Pt 2,5), căruia să-I fie cinstea, mărirea şi închinarea în toţi vecii vecilor. Amin.