„Dragi tineri, să aveţi curajul de a intra fiecare în propriul interior şi de a-l întreba pe Dumnezeu: ce vrei de la mine? Lăsaţi ca Domnul să vă vorbească şi veţi vedea viaţa voastră transformându-se şi umplându-se de bucurie.” Astfel se adresa Papa Francisc tinerilor, în ziua de 21 noiembrie 2018, într-un mesaj video ca pregătire pentru Ziua Mondială a Tineretului ce avea să se desfășoare în Panama, în perioada 22-27 ianuarie 2019. Cuvintele sunt inspirate din tema pentru cea de-a XXXIV-a ediții a evenimentului ce se celebrează în fiecare Duminică a Floriilor: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38).
Această temă încheie „trilogia” mariană propusă de Sfântul Părinte. Astfel, Ziua Mondială a Tineretului din anul 2017 a avut tema „Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic” (Lc 1,49), iar în anul 2018 tema a fost „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu” (Lc 1,30). Propunând acest itinerar, dorința Papei Francisc era de a-i ajuta pe tineri să meargă înainte nu numai comemorând trecutul, ci având curaj în prezent și speranță în viitor.
Câteva idei din mesajul video și din discursurile Papei Francisc din timpul celebrărilor din Panama ne pot ajuta să trăim spiritul Zilei Mondiale a Tineretului din Duminica Floriilor.
Un „da” curajos și generos spus lui Dumnezeu
În același mesaj video, referindu-se la Fecioara Maria, Papa Francisc menționa că în răspunsul dat lui Dumnezeu „cuvintele sale sunt un «da» curajos şi generos. «Da»-ul celui care a înţeles secretul vocaţiei: a ieşi din noi înşine şi a ne pune în slujba altora. Viaţa noastră găseşte semnificaţie numai în slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui.”
„A spune «da» Domnului înseamnă a avea curajul de a îmbrăţişa viaţa aşa cum vine, cu toată fragilitatea şi micimea sa şi de multe ori chiar şi cu toate contradicţiile sale şi lipsurile de sens” spunea Papa Francisc la privegherea cu tinerii din timpul Zilei Mondiale a Tineretului din Panama, asigurându-i pe tineri că nici Sfintei Fecioare Maria nu i-a fost ușor să se încredințeze lui Dumnezeu.
A spune „da” lui Dumnezeu înseamnă a visa un viitor luminos , înseamnă „a învăţa să răspund nu numai de ce trăiesc, ci pentru cine trăiesc, pentru cine merită să-mi dedic viaţa”.
Un tânăr nu poate ajunge să îi spună „da” lui Dumnezeu dacă nu se regăsește deseori în rugăciune, în meditație, în tăcere pentru a asculta ceea ce Dumnezeu îi cere. „Din acest raport cu Dumnezeu în tăcerea inimii – spune Papa Francisc în mesajul video – descoperim identitatea noastră şi vocaţia la care Domnul ne cheamă, care se poate exprima în diferite forme: în căsătorie, în viaţa consacrată, în preoţie…”
Revoluția slujirii
Fecioara Maria se recunoaște ca „slujitoarea Domnului”, însă înțelege că trebuie să înceapă prin slujirea aproapelui. În întâlnirea cu Dumnezeu găsește forța de ajuta semenul și, de aceea, aleargă la verișoara ei Elisabeta. „Aceasta este forţa tinerilor, forţa voastră a tuturor, aceea care poate schimba lumea; aceasta este revoluţia care poate înfrânge «puterile tari» de pe acest pământ: «revoluţia» slujirii” spune Sfântul Părinte în mesajul video.
Pentru că s-a deschis cu generozitate planului lui Dumnezeu, Fecioara Maria a fost o persoană fericită. În mai multe ocazii Papa Francisc a dorit să îi pună în gardă pe tineri să nu confunde fericirea cu o canapea. Dimpotrivă, se atinge fericirea mergând pe drumuri niciodată visate şi nici măcar gândite, pe drumuri care pot deschide noi orizonturi. „Propunerile lui Dumnezeu pentru noi, ca aceea pe care a făcut-o Mariei, nu sunt pentru a stinge visele, ci pentru a aprinde dorinţe; pentru a face în aşa fel încât viaţa noastră să aducă rod, să facă să apară multe zâmbete şi să îmbucure multe inimi.
Maria, „influencer”a lui Dumnezeu
Folosind un termen inspirat din realitatea rețelelor de socializare, Papa Francisc a numit-o pe Maria ca fiind „influencer” a lui Dumnezeu. Prin răspunsul generos dat lui Dumnezeu, prin slujirea ce a trăit-o toată viața, Fecioara Maria este femeia care a avut cea mai mare influenţă în istorie. „Maria a intrat în joc – afirma Papa Francisc la privegherea de la Ziua Mondială a Tineretului din Panama – şi pentru aceasta este puternică, pentru aceasta este o influencer, este influencer a lui Dumnezeu! «Da»-ul şi dorinţa de a sluji au fost mai puternice decât îndoielile şi decât dificultăţile.”
Orice tânăr care spune „da” iubirii lui Dumnezeu, care se pune în slujba aproapelui și care nu se teme să împărtășească credința sa devine un „influencer” al lui Dumnezeu. „A fi un «influencer» în secolul al XXI-lea înseamnă a fi păzitori ai rădăcinilor, păzitori ai tot ceea ce împiedică să devină viaţa noastră «gazoasă», viaţa noastră să se evaporeze în nimic” afirma Sfântul Părinte la aceeași priveghere de rugăciune.
Pr. Felix Roca