Brazilia a confirmat invitaţia Papei pentru Rio

papafrabraz13Papa Francisc s-a întâlnit ieri dimineaţă cu preşedinta Braziliei, Dilma Rousseff. Directorul biroului de presă al Vaticanului, pr. Federico Lombardi, a spus jurnaliştilor că Sfântul Părinte a vorbit cu Rousseff timp de 15 minute, după care s-a întâlnit cu anturajul preşedintei Braziliei. Delegaţia braziliană a participat marţi, în sărbătoarea Sf. Iosif, la Liturghia de inaugurare a ministerului petrin al Papei Francisc.

Pr. Lombardi a spus că Rousseff a înnoit invitaţia către Sfântul Părinte pentru a merge în Brazilia, unde în luna iulie se va desfăşura Ziua Mondială a Tineretului. Aproximativ 4 milioane de tineri sunt aşteptaţi la evenimentul de la Rio de Janeiro. După ce s-a întâlnit în privat cu şeful statului, Sfântul Părinte i-a dat o copie a documentului de la Aparecida. Documentul, dat cu o zi înainte şi preşedintei Cristina Fernández de Kirchner a Argentinei, a fost rezultatul celei de-a V-a Conferinţe Generale a Episcopului din America Latină şi Caraibe, desfăşurată la Aparecida, Brazilia, în mai 2007. Papa Francisc, pe atunci Cardinalul Jorge Mario Bergoglio, a jucat un rol esenţial în redactarea documentului.

Întrebat de jurnalişti despre o posibilă vizită la Bazilica Fecioarei de la Aparecida, în Sao Paolo, pr. Lombardi a spus că urmează să primească detalii despre planurile pe care Papa le are pentru vizita în Brazilia. Întâlnirea de ieri, a subliniat el, doar a actualizat invitaţia pentru Sfântul Părinte în Brazilia. “Voi aştepta ca Papa să îmi comunice detalii despre ce intenţionează să facă, respectiv despre posibila agendă a călătoriei sale în Brazilia”, a spus pr. Lombardi.

Sursa: http://www.catholica.ro/2013/03/21/brazilia-a-confirmat-invitatia-papei-pentru-rio/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *