Acţiunea Catolică se pregăteşte pentru ZMT 2011

Cu sărbătoarea de duminică a Rusaliilor, tinerii din Acţiunea Catolică din Italia au început pregătirea spirituală în treisprezece etape pentru Ziua Mondială a Tineretului din 2011. “Este timpul să începem pelerinajul nostru spiritual în pregătirea ZMT de la Madrid, ‘încălzindu-ne’ inima şi mintea”, a declarat Chiara Finocchietti, vice-preşedinta ramurii de tineret a AC din Italia. “În centrul acestei călătorii punem rugăciunea şi sprijinul sfinţilor.”

Liderii Acţiunii Catolice propun un pelerinaj spiritual pentru toate ţările în care această mişcare este activă. Este vorba în principiu de 13 paşi. Fiecare etapă a călătoriei – ce se va exprima concret printr-o întâlnire lunară – porneşte de la un rând din rugăciunea pentru pregătirea ZMT şi de la o meditaţie biblică din una din Evangheliile lunii respective. Fiecare meditaţie are o scurtă introducere, urmată de o reflecţie asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Se încheie cu mărturia unui tânăr sfânt sau fericit, membru al Acţiunii Catolice, cu o scurtă biografie şi afirmaţii ale acestuia, precum şi cu ce a spus Sfântul Părinte despre el sau ea.

Pelerinajul spiritual este destinat persoanelor individuale dar şi grupurilor, de la nivel parohial sau diecezan. Pentru fiecare lună va fi pregătită o foaie cu meditaţiile, gata de listat şi de distribuit. “Ar putea fi ocazia de a ne întâlni cu tineri din alte grupuri şi a împărtăşi modul în care ne pregătim pentru Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid”, a propus Finocchietti. Prima meditaţie, ce acoperă perioada de la Rusalii până în 20 iunie, “va evoca figura luminoasă a lui Pier Giorgio Frassati, patronul ZMT de la Sydney”, a explicat ea. Recent s-au împlinit 20 de ani de la beatificarea acestui tânăr.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *